1,124 milioane de lei va fi salariul mediu brut. Se desfiinteaza sistemul de trepte si gradatii plus toate sporurile, cu exceptia celui de noapte. Primii 120 de salariati au inceput deja lucrul. Primii 120 de salariati, din cei peste 500 ale caror cereri de angajare la SC Metanef Laminorul Focsani au fost aprobate, au inceput deja lucrul. Potrivit afirmatiilor directorului SC Metanef Laminorul, Dumitru Crisea, pina in prezent s-a parcurs prima etapa prevazuta pentru demararea activitatii de productie (asigurarea cu energie electrica, apa, gaz metan, aer comprimat s.a.). "Am solicitat oamenilor sa inceapa lucrul fara a avea incheiate, deocamdata, contracte de munca. Angajarile propriu-zise se vor putea face dupa inmatricularea noii societati la Registrul Comertului. Desi nu le-am precizat ce salariu vor lua, voi avea grija ca acestea sa fie corespunzatoare", a spus directorul SC Metanef Laminorul. 1.850.000 de lei pentru ingineri si maistri In acest sens, Dumitru Crisea a mentionat ca s-a negociat deja cu patronul bucurestean o grila de salarizare. Conform acestei grile, salariul mediu brut la nivelul noii societati va fi de 1,124 milioane de lei. Astfel, un laminator urmeaza sa primeasca un salariu brut de 1,150 milioane de lei (aproximativ 893.000 de lei net), iar inginerii si maistrii de sectii direct productivi - 1,850 milioane de lei, respectiv in jur de 1,361 milioane lei net. Cit priveste personalul tehnic indirect, acesta va beneficia de un salariu brut de 1,650 milioane de lei. Angajatii din domeniul intretinerii si reparatiilor vor avea un salariu brut de 1,05 milioane de lei, iar personalul auxiliar - 750.000 lei. "Este vorba de salariul de inceput, pe care este normal sa-l legam de un anumit nivel de productie. Calculele au fost facute pentru o productie de 15.000 tone/luna", ne-a explicat directorul Crisea. In plus, sursa citata a mentionat ca la SC Ducti