La Turneul international de Paste, in grupa B, fotbalistii ieseni vor avea ca adversari formatiile FC Bruges, FC Utrecht si FC Metz. Ceea ce nu a reusit de mai bine de 12 ani echipa de seniori a Politehnicii Iasi, si anume sa efectueze un turneu peste hotare intr-o tara vestica, cu fotbal puternic, este pe cale sa realizeze formatia de juniori B (nascuti in anul 1982) a aceluiasi club din Copou, care este invitata in Belgia. Astfel, in perioada 8-14 aprilie, grupa de juniori pregatita de prof. Dan Cananau va participa la "Turneul international de Paste" , competitie organizata la Maldegem, cu participarea a 12 echipe din Europa. De fapt, turneul se desfasoara anual, pina acum fiind solicitat din Romania doar clubul Dinamo Bucuresti. In actualul sezon, alaturi de Poli si-a disputat participarea si FC National, dar "razboiul faxurilor" cu Belgia a fost cistigat net de ieseni, gazdele turneului urmind sa plateasca sejurul fotbalistilor din Copou la Maldegem, plus jumatate din suma de transport. Daca din punct de vedere organizatoric Poli a fost cu citeva secunde inaintea clubului bancar, financiar lucrurile au cam lasat de dorit, sumele necesare vizelor, inchirierii autocarului si taxelor de drum fiind achitate doar prin sponsorizari, la acest capitol punctind societatile "Bruni Food", "Lyon-King", "Rob's", TGH "Investiment", "Iasicon" si "Activ Trading". In tara "Dracilor rosii", alaturi de juniorii ieseni, ce reprezinta Romania, si-au anuntat prezenta formatii din Olanda (3), Franta (2), Germania (1) si Belgia (6). Conform tragerii la sorti, in cadrul celui mai putenic turneu de juniori disputat in Europa, Politehnica Iasi va avea ca adversari, in grupa B, pe belgienii de la FC Bruges , olandezii de la FC Utrecht si francezii de la FC Metz . In grupa A vor evolua echipele belgiene KSK Maldegem si St. Truiden, echipa olandeza Feyenord si francezii de la FC Rouen, in ti