Replică la replica D-lui Pruteanu
D-le Pruteanu,
Cu toată stima pe care v-o port pentru finul, spumosul stil al cronicilor Dvs. literare săptămînale daţi-mi voie, totuşi, ca de data asta, să nu fiu de acord şi să nu mai gust în aceeaşi măsură tonul scrierii Dvs.
Mă refer, bineînţeles, la comentariul Dvs. dintr-unul din numerele recente ale Dilemei (269), referitor la "cazul Eminescu", în care am impresia că nu reuşiţi să fiţi într-atît de imparţial precum în celelalte cronici mai-sus menţionate. După umila mea părere, numărul în cauză încearcă să abordeze în buna tradiţie a Dilemei fenomenul Eminescu mai degrabă din punctul de vedere al impactului social al acestuia, şi nu neapărat din strictul, specializatul punct de vedere al criticii literare, ceea ce, de altfel, au făcut-o la modul exhaustiv adevărate armate de critici literari pînă acum şi şi-ar găsi locul în mult mai mare măsură într-o revistă literară, nu de analiză socială precum Dilema.
Iar, din acest punct de vedere, al reprezentării sociale, dar mai ales al felului în care Establishment-ul literar şi mass-media (dirijate de cele mai multe ori din umbră mai ales în perioada comunistă de "raţiuni de stat" de întărire a discursului identitar naţional) au modelat aceste reprezentări sociale, mi se pare mai mult decît reconfortant, aerisitor aş putea spune, tonul critic, ireverenţios uneori după cum cu justeţe remarcaţi şi Dvs. cu care aceste "persoane" care nu sînt nici, citez, "titan(i) al gîndirii", nici "reputat(ţi) director(i) de conştiinţe" atacă hiperbolizata imagine oficială. (E interesant de altfel cum de la bun început vă grăbiţi să diferenţiaţi între obraznicii "tineri lupi" şi nume respectabile precum, citez, "N. Manolescu, I. B. Lefter, M. Cărtărescu, Z. Ornea sau (...) Al. Paleologu" cu toate că inventarul sec de fapte prezentat de d-nul Cărtăresc