Cu numai 500 de lei/luna/persoana, primarul vrea sa asigure gratuitatea transportului public. Primarul municipiului Suceava, Constantin Sofroni, intr-o intilnire recenta cu salariatii Agentiei de Transport Local Suceava, a facut publica o idee care, in viziunea sa si a conducerii ATL, ar putea rezolva problemele cu care se confrunta Agentia, respectiv introducerea unei taxe locale, pentru a se aduna fonduri care sa asigure relansarea ATL. El a considerat ca o suma de 500 de lei/luna/persoana, preluati in contul acestei taxe, ar putea sa elimine biletele, transportul public de calatori devenind astfel gratuit. Ieri, primarul municipiului ne-a confirmat aceasta intentie, precizind insa ca ideea apartine directorului ATL, Marian Ionescu. El nu a ascuns temerea ca o asemenea initiativa ar putea sa provoace noi discutii asemanatoare celor produse de introducerea taxei de contorizare. Pina la nasterea acestor discutii, vom incerca sa efectuam un calcul simplu: potrivit informatiilor furnizate de ATL, zilnic calatoresc cu mijloacele auto ale Agentiei circa 40.000 de persoane. In conditiile in care o calatorie costa 1.100 de lei, rezulta ca ATL incaseaza in fiecare zi circa 44 milioane de lei. Introducerea unei taxe de 500 de lei/luna/persoana in municipiul Suceava, care are o populatie de aproximativ 100.000 de locuitori, ar directiona catre bugetul ATL, lunar, 50 de milioane de lei. Suma este insa ridicola, in comparatie cu nivelul cheltuielilor ATL, care, in acest moment, se cifreaza la 1,4 miliarde de lei lunar. Referitor la aceasta problema, primarul Constantin Sofroni a afirmat ca se vor putea, eventual, gasi solutii de suplimentare a tarifelor de intrare in bazar, a taxelor de forfetare si a celorlalte contributii banesti platite de persoanele din afara municipiului care viziteaza in scopuri comerciale orasul nostru, sumele preluate astfel putind fi directionate catre