Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Radu Vasile restructureaza Guvernul

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 29 mai 1998 ·

El a declarat ca va concentra puterea acestuia in "doua sau trei miini" Agasat de indisciplina unor membri ai guvernului, prim ministrul Radu Vasile intentioneaza sa restructureze decizia in Executiv. Potentialii beneficiari ai acestei masuri sint Victor Babiuc, vicepresedinte PD, ministru al Apararii, si Valeriu Stoica, prim-vice presedinte PNL si ministru al Justitiei. Acestia sint singurii ministri de stat in guvernul Vasile, functie echivalenta cu cea de vice-premier in alte tari. Inlocuirea consiliilor de administratie ale RENEL, ROMGAZ si PETROM, desi considerate de premierul Vasile "legale si benefice", continua sa aiba ecouri in coalitie. Primul ministru, vizibil afectat de consecintele schimbarilor din ministerul Industriilor, a declarat acum doua zile ca va lua "masuri clare de concentrare a puterii de decizie in doua-trei miini". Aceasta insemna o posibila delegare de putere catre ministrii de stat Valeriu Stoica, PNL si Victor Babiuc, PD, care vor coordona activitatile propriilor membri de partid ce fac parte din guvern. Cei doi vor fi raspunzatori pentru actiunile ministrilor aflati in subordine pe linie de partid. In vizibila ascensiune de putere si ca o confirmare a celor declarate de Radu Vasile, vicepresedintele PD Victor Babiuc a afirmat ieri ca are rezerve asupra oportunitatii deciziei lui Radu Berceanu de a schimba conducerile RENEL, Romgaz si SNP-Petrom. Apreciind doar in parte actiunile lui Berceanu, ministrul Industriilor, Babiuc considera ca acesta ar fi putut sa amine cu o saptamina aceasta decizie, avind in vedere ca unele din persoanele destituite erau in delegatia prezidentiala ce vizita Canada. Vicepresedintele PD a adaugat, insa, ca ministrii Guvernului Vasile "trebuie lasati sa lucreze" pentru a pune in aplicare "de urgenta" programul de guvernare. Aparindu-si colegul de la Industrii, Victor Babiuc a cerut sa se faca "distinctie" intre

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 7 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 4 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°