Corespondenta de la trimisul nostru special, Nicolae Grecu Am ajuns la Toulouse pe la ora prinzului, pe o caldura imposibila, disipata parca prin toate fibrele de bataile uscate ale mistralului mediteraneean. Orasul are un farmec deosebit, generat de amestecul straniu de civilizatie franceza, temperament hispanic si austeritate maghrebiana. Cu toata aceasta simbioza ciudata de elemente (se vorbeste, prin popor, o franceza imposibila, cu rezonante portugheze sau chiar rusesti), capitala departamentului Midi-Pyrenees avea un aer linistit. Poate si faptul ca aceasta zona este fieful rugbiului francez (la Tarbes, Narbonne, Sete, Beziers, Agen si Carcassonne sint echipe redutabile, mai tari decit Stade Toulousain) si fotbalul este pe planul doi a contat enorm, dar am constatat, in putinele momente de cunostinta cu orasul, absenta totala a ceea ce francezii numesc "obsesia huliganilor". Orasul este plin de englezi, prin receptiile hotelurilor se vorbeste mai mult limba lui Shearer decit idiomurile localnice franco-provensale, dar sint englezi civilizati, manierati, asa cum le sta lor cel mai bine. Am intilnit englezi chiar in trenul cu care au venit, au urcat din Montpellier si nu erau chiar din "high-life". Din contra, unii aveau aspecte dubioase, grasi a la "Gazza", bine parfumati si extrem de galagiosi. Erau, totusi, politicosi, afabili, si-au baut cafeaua la barul trenului, s-au asezat pe linga usi si n-au deranjat pe nimeni. Am vorbit cu ei, nu mi-a fost deloc teama sa le spun ca sint din Romania, nici o reactie negativa din partea lor. Din contra, spuneau ca este normal ca Anglia si Romania sa se califice din grupa si un egal le-ar asigura in mare parte acest deziderat. Sa fie oare de vina "embargoul" pe alcool despre care a curs atita cerneala prin presa pariziana? Dar, in toate barurile din Toulouse, sticlele de whisky stau cuminti in rafturi, nimeni n-are chef de