Liderii PNTCD si PD au decis, in disputa cu UDMR, ca problema sa nu fie nici alba nici neagra. Diaconescu si Roman, alaturi de ministrul Invatamintului, sint gata sa accepte formarea unei universitati multiculturale, desi UDMR ceruse constituirea unei universitati de stat cu predare in limba maghiara. Ca urmare, UDMR declara ca este gata sa iasa de la guvernare. Presedintele PNTCD, Ion Diaconescu, sustine infiintarea unei universitati multiculturale de stat pentru minoritati, idee acceptata si de ministrul Educatiei Nationale, Andrei Marga. Diaconescu considera ca o astfel de universitate ar putea fi condusa de maghiari, ei reprezentind cea mai importanta minoritate. La intrunirea de vineri a liderilor din coalitie, infiintarea unei universitati multiculturare a fost sprijinita de PD, PNTCD si de catre Andrei Marga, invitat la discutii. Diaconescu a aratat ca in comunicatul coalitiei, din 10 iunie, liderii formatiunilor de guvernamint nu s-au angajat sa creeze o Universitate maghiara de stat, ci doar o comisie care sa analizeze aceasta posibilitate. La fel de adevarat este insa ca, in acelasi comunicat, nu se spunea nimic despre o universitate multiculturala, desi liderul PD, Petre Roman, sustine ca in urma cu doua saptamini liderii coalitiei au convenit asupra necesitatii facultatilor de limba maghiara si a universitatilor multiculturale. Roman admite ca acum trebuie studiata "necesitatea" infiintarii unei universitati maghiare. Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, ca fiecare partid din coalitie ar trebui sa faca o analiza proprie daca doreste ca UDMR sa mai participe la guvernare. Liderul UDMR a precizat, raspunzind unor intrebari privind pozitia lui Ion Diaconescu fata de infiintarea unei universitati maghiare de stat, ca, la 10 iunie, toti liderii coalitiei au acceptat necesitatea infiintarii unei asemenea institutii de invatamint. Marko Bela a spus c