Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea alegerilor locale se va modifica

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 8 iulie 1998 ·

Un elector va trebui sa locuiasca macar trei luni intr-o localitate pentru a putea vota la alegerile locale Cetatenii cu drept de vot care si-au stabilit resedinta intr-o alta unitate administrativ-teritoriala cu cel putin trei luni inaintea alegerilor pot vota in circumscriptiile din unitatea respectiva, a hotarit, ieri, Senatul, care a adoptat proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 70/1991 privind alegerile locale. Plenul Senatului a respins varianta Camerei Deputatilor de eliminare a termenului obligatoriu in decursul caruia cetatenii trebuie sa se stabileasca intr-o unitate administrativ teritoriala pentru a putea vota in circumscriptiile din zona respectiva. Senatorul PDSR Petre Ninosu a criticat propunerea Camerei Deputatilor, afirmind ca aceasta poate genera "fraude electorale masive". La propunerea lui Ninosu, Senatul a respins si hotarirea Camerei privind desfiintarea sistemului de liste electorale suplimentare. Astfel, la cererea cetatenilor cu drept de vot care si-au stabilit resedinta in circumscriptia electorala in care au loc alegeri, cu cel putin trei luni inaintea scrutinului, acestia vor fi trecuti de primar pe o lista electorala suplimentara, pe baza actului de identitate. Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 70/1991 prevede constituirea unui Birou Electoral in Bucuresti, care sa aiba aceleasi atributii cu Biroul Electoral Central, in timpul alegerilor locale partiale din Capitala. Proiectul de lege reglementeaza si sistemul de votare, stampila care atesta faptul ca cetateanul a votat urmind sa fie aplicata pe o eticheta autocolanta, lipita pe verso-ul actului de identitate. Ca urmare a faptului ca Senatul a adoptat o forma diferita de Camera Deputatilor la legea de modificare si completare a Legii 70, proiectul va fi supus medierii intre cele doua Camere, probabil in viitoarea sesiune parlamentara. (A. C.) Un

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 43 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 43 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°