"Fraierii" sint cintati la "caldurica" si "bulan" numai de "varza". Angrosistilor li se da "cep la plosca" de "parai" si "cotoare". Cu buzunarele ticsite de parai, alaturi de cite o smochinuta, doua, bine imbracate si date cu un kil de fard pe fata, coborind din masini ultraluxoase, cu o privire de ciine turbat, nu da doua parale pe nimeni. Flegmatic, impresionat de frumusetea, cunostintele si mai ales banii pe care-i invirte, prosperul "om de afaceri" poate fi recunoscut si dupa straiele pe care le poarta. Insemne evidente ale unei prosperitati financiare, inelele, lantisoarele, bratarile de aur, aduc mai mult a caricatura din desenele cu benzi colorate gen Bugs Bunny si totusi ei conduc subteran Suceava, dupa bunul lor plac. Bat si lovesc pe oricine ii incomodeaza, fura, inseala cu nemiluita si nu patesc nimic. Banii vorbesc. Isi cladesc adevarate imperii numai din furtisaguri si nimeni nu-i intreaba nimic. De ce? Pentru ca fiecare isi primeste partea lui. Si asa nenea politaiu' de la coltu' strazii isi poate trage plapuma mai bine peste el si poate inevitabil dormi mai linistit, deoarece se are pe bune si cu unul si cu altul. Toata lumea din Suceava ii cunoaste, nu este copil pe strada sa nu-l cunoasca pe icsulescu, de exemplu, sa nu stie ce afaceri necurate invirte linistit sub mina ocrotitoare a politiei. Desi dispunem de nume, nu ne vom folosi de ele. Ceea ce vom relata in rindurile ce urmeaza nu este altceva decit realitatea. O realitate crunta pe care o traiesc oamenii de rind, pe spinarea carora niste analfabeti iuti de mina isi cladesc averi incomensurabile. Lumea celor care baga mina in buzunarul altora pentru a fura este o lume pestrita. Cu un limbaj deocheat, ii intilnesti pretutindeni in piata, bazar, troleu, autobuz, pe strada, in locuri de regula aglomerate. De obicei, acestia lucreaza pentru cineva. De exemplu, hotii de pe troleu sint ai unei femei.