Mult stimata d-na Sanziana Pop, . Probabil, scrisoarea mea va fi una dintre multele scrisori ciudate pe care le primiti la redactie. Va rog sa-mi scuzati, inca de la inceput, eventualele greseli de orice natura ar fi ele, dar sunt extrem de emotionata si foarte tulburata. De fapt, problemele mele 'vi...
Mult stimata d-na Sanziana Pop,
Probabil, scrisoarea mea va fi una dintre multele scrisori ciudate pe care le primiti la redactie. Va rog sa-mi scuzati, inca de la inceput, eventualele greseli de orice natura ar fi ele, dar sunt extrem de emotionata si foarte tulburata. De fapt, problemele mele 'vin' din mine. De curand, mi-am facut un prieten care, fiind ceva mai mare decat mine, isi doreste o relatie normala, atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere sexual. Am aproape 23 de ani si inca nu mi-am inceput viata sexuala. Sunt o persoana care gandeste (sa spun asa) normal. Sunt de acord sa am o relatie sexuala cu el, dar ce ma fac cu principiile dure despre demnitate si morala ale mamei? Am primit o educatie stricta si am ajuns sa fiu atat de complexata, incat uneori mi-e rusine chiar si cu mine. Nu pentru ca as fi o fata urata, dar ani de zile am respins avansurile baietilor, fiindca nu ma simteam o 'fata normala', eram timorata de mama, cu conceptia ei despre 'prima data cand o sa faci dragoste, trebuie sa fie cu sotul tau'. Eu n-am de gand sa ma casatoresc curand, dar sunt constienta ca am nevoie de o relatie normala cu cineva. Nu stiu daca v-au mai scris si alte fete despre astfel de probleme; oricum, eu sunt hotarata sa trec peste principiile dure ale mamei si sa fac dragoste cu prietenul meu. Ce m-ar interesa? As dori sa stiu parerea d-voastra in legatura cu aceasta situatie. Toate prietenele mele au aceeasi parere ca mama, desi nici una dintre ele nu a respectat principiile morale. Acum sunt casatorite si fericite, iar
