In asteptarea unui sfat. "Imi doresc cununia numai cu binecuvantarea lui Dumnezeu". Dragi prieteni, Am stat, de la o vreme, mult pe ganduri osciland intre a va scrie sau nu, intre una sau alta dintre numeroasele framantari ale unei femei la 39 de ani (si zece luni!), intre o formulare sau alta a randu...
In asteptarea unui sfat
"Imi doresc cununia numai cu binecuvantarea lui Dumnezeu"
Dragi prieteni, Am stat, de la o vreme, mult pe ganduri osciland intre a va scrie sau nu, intre una sau alta dintre numeroasele framantari ale unei femei la 39 de ani (si zece luni!), intre o formulare sau alta a randurilor si gandurilor... Dintre toate framantarile despre care aminteam, cea mai pregnanta e educatia fiicei mele, Andrada Georgia, de 15 ani si jumatate, apropierea sufleteasca dintre noi si aspiratiile mele spre acea comuniune indispensabila intre mama si copil. E greu sa obtii succesul absolut in aceasta "creatie" umana, care e aproape de travaliul necesar unei opere de arta. Si atunci, m-am oprit la un aspect foarte important al acestei zbateri proprii unei mame care-si creste fetita relativ singura de la varsta de nici doi ani.
E vorba despre o casatorie imposibila, dupa cum mi-au dat de inteles unele persoane avizate. Am sa va explic in mare si am sa va implor sa ma ajutati, luand legatura cu cei care pot solutiona situatia mea fara speranta.
Eu sunt botezata si cununata in religia romano-catolica cu tatal Andradei, de care sunt despartita in fapt din 1984. Sentinta definitiva dateaza din februarie 1986. Intre timp, el s-a recasatorit civil (in jurul anului 1990, poate 1989, nu retin exact). De curand s-a separat si de a doua sa sotie. Eu nu m-am recasatorit, dar de opt ani sunt impreuna cu un barbat admirabil, care, desi mult mai tanar decat mine, mi-a crescut, protejat si iubit copilul mai frumos decat as fi putut spera. Fetita mea tin
