George Balaita. Restul e tacere. As-ul ma intreaba, la telefon, ce mai fac? Raspund: ma joc de-a pesimistul si optimistul. Rau, spune pesimistul, nu se poate mai rau. Ba se poate!, maraie optimistul. Cum se vede, cele mai bune bancuri sunt tot alea vechi... . Astazi insa ma anima o stare buna. Duminica...
George Balaita
Restul e tacere
As-ul ma intreaba, la telefon, ce mai fac? Raspund: ma joc de-a pesimistul si optimistul. Rau, spune pesimistul, nu se poate mai rau. Ba se poate!, maraie optimistul. Cum se vede, cele mai bune bancuri sunt tot alea vechi...
Astazi insa ma anima o stare buna. Duminica dupa pranz am iesit cu cainele meu, Paco. In loc sa o iau, ca de obicei, spre lacuri, am ales Podul Mogosoaiei. (Suna mai dulce decat Calea Victoriei!). De la casa Nababului si pana pe Chei, in Piata Senatului de altadata, pustiu. Dar, ciudat, fara oameni, mizeria cotidiana cu cele o mie de fete ale ei pare mult atenuata. Merg, stau de vorba cu cainele si se instaleaza, fie si pentru o clipa, ceva bun si bine, contrar starii deprimante din dupa amiezile de duminica. Palatul Regal, parca in asteptare. Hilton, noua masca sobra si oarecum impunatoare a batranului Athne Palace. Albul intens, in locul zidului ieri ruinat (si spurcat de toate betivaniile) al restaurantului Cina. Un ecou al micului Paris: Ateneul Roman, schimbat la fata. Biblioteca cea Mare, in sfarsit gata, cel putin pe dinafara. Biserica Kretulescu, protejata de o plasa verde, se repara... Rezist greu tentatiei epice, poftei de amanunt. Melancolie si forme ale viului, tensionate de ispite si neprevazut, cum este, de pilda, o sala de teatru dupa spectacol, populata doar de umbre si fantezie, inainte ca portarul, insotit poate de un masinist caruia nu i se vor plati ore suplimentare, dar e nebun dupa teatru, vin sa stinga luminile, inchid usile, trag peste tot grele draperii prafuite s
