Povestea unei biruinte. Cum am invins "balaurul". . In urma publicarii in revista "Formula As", la rubrica "Cititorii raspund", a catorva sfaturi pe care le-am trimis pentru suferinzii de cancer, pentru ca eu insami am trecut prin "proba" unei astfel de boli, am primit si primesc inca numeroase scris...
Povestea unei biruinte
Cum am invins "balaurul"
In urma publicarii in revista "Formula As", la rubrica "Cititorii raspund", a catorva sfaturi pe care le-am trimis pentru suferinzii de cancer, pentru ca eu insami am trecut prin "proba" unei astfel de boli, am primit si primesc inca numeroase scrisori direct de la cititori, in care mi se cer amanunte despre acest mic "balaur cu 7 capete" - cum l-a numit una dintre cititoare. Spun mic, pentru ca dupa ce incepi sa-l cunosti si sa-l tratezi ca pe un "animal domestic", si deci sa nu-l provoci brutal, agresiv (cum foarte bine l-a caracterizat dl prof. dr. Ion Brad), devine ca un sarpe de casa, inofensiv, cu care se poate convietui in pace. Dar sa nu uitam nici o clipa ca totusi... este un sarpe! Deci trebuie sa fim vigilenti, atenti, fara insa a ne stresa.
Cum am aflat ca "el" locuieste in "casa" mea
In vara anului 1990, dupa o perioada de 2-3 ani plina de intamplari neasteptate si stresante, m-am mutat din Capitala la Iasi, pentru a locui cu fratele meu. Cei apropiati mi-au spus atunci ca sunt cam palida, dar nu am dat prea multa importanta. Iarna "90-"91 trece tot incarcata de stress, de alta natura, dar care ma asteniza. Intr-o zi, in acea primavara, o familie de medici - prieteni - imi atrag atentia ca ma vad din ce in ce mai palida. Ma supara ceva? - Nu! - "Sa nu fie vreun parazit intestinal care-ti suge sangele!", imi sugereaza ei. Am inceput sa obosesc foarte repede, incat trebuia sa ma opresc la cativa pasi ca sa ma odihnesc. Observam inca ceva: ca scaunul, din
