Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leaganul de la Cotesti, casuta copiilor parasiti

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 9 octombrie 1998 ·

In aceasta institutie traiesc 36 de suflete. majoritatea au fost abandonati de familii. Povesti triste ale unor copii care privesc cu teama viitorul printre gratiile patutului din leagan. La Cotesti functioneaza, de un an si jumatate, un leagan in care vietuiesc 36 de copii. Cum intri pe usa, pusti intre doi si cinci ani te intimpina cu minutele intinse, cautind instinctiv apropierea, atingerea fizica de care au atita nevoie. Asa i-au gasit ieri dimineata, reporterii "Monitorului", care i-au vizitat impreuna cu grupul de englezi condus de Patricia si Derek Harris. Acesti oameni vin in Vrancea de doua, trei ori pe an incepind din 1990, numai ca sa ajute si sa aline suferintele prichindeilor parasiti. "S-au stabilit intre noi o serie de legaturi mai mult decit prietenesti. De-a lungul anilor, acestia au adus copiilor o multime de lucruri, pornind de la mincare si haine pina la instalatia de stocare a apei, boilere si multe altele. Pentru leaganul de la Cotesti ne-au dat un milion si jumatate de lei cu care am putut cumpara un aragaz nou, fiindca cel vechi nu mai putea fi folosit", spune doctorul Danut Ceamburu, directorul Leaganului de copii Focsani. Fiecare copil din acest leagan are, se pare, povestea lui proprie. De obicei povesti triste, in care mamele le-au dat viata pentru ca apoi sa-i abandoneze fara sa se mai intereseze vreodata cum le merge. Ionel Murgu este un baietel care a fost parasit de parinti, dar nu l-a parasit si norocul. Pe el vrea sa-l infieze o familie de americani, chiar daca inimioara lui are nevoie de interventie chirurgicala. Ana Ciulin este "Gaviota" leaganului. Fetita este de o dragalasenie dezarmanta si, la un moment dat, o familie a intentionat sa-i ofere un camin. Pentru intocmirea actelor de adoptie a fost contactata mama ei care trebuia sa-si dea acordul. Nu numai ca si l-a dat, dar a venit si a furat-o din leagan pe Ana, ducind-o undeva

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 11 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 7 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 8 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Tribuna acum 13 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 10 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 11 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 8 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg într-o şcoală din Târgu Jiu

Adevarul acum 12 ore
Un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg, de aceeaşi vârstă. Atacul a avut loc în timpul pauzei, după o discuţie aprinsă între cei doi.

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°