PDSR a inregistrat, zilele acestea, cel mai important succes politic de la alegeri incoace. S-a opus oricarei participari militare, directe sau indirecte, a Romaniei la rezolvarea conflictului din Kosovo. PDSR a mizat pe o carte cistigatoare. Pe cartea incompetentei actualei puteri de a intelege pe ce lume traieste. Problema Kosovo nu are nici o legatura cu Romania. E o problema de drept international asupra careia nimeni din lume, la ora actuala, nu are o solutie. Pentru NATO, o interventie militara impotriva Serbiei soldata cu succes ar reprezenta cea mai buna ocazie de a consfinti juridic un precendent. Statutul NATO interzice aliantei interventia militara in conflicte care nu privesc securitatea nationala a propriilor membri. Este exact punctul vulnerabil pe care-l speculeaza adversarii NATO, precum Rusia si China, si motivul pentru care responsabilii NATO intirzie in luarea unei decizii ferme. Numai ca realitatea care a dat nastere organizatiei nord-atlantice, cea a Razboiului Rece, e total depasita. Pe vremea aceea, NATO avea in fata un adversar comparabil: URSS, cu al ei Tratat de la Varsovia, si China, cu influenta ei asupra intregii Asii. In acele conditii, NATO s-a definit ca alianta militara defensiva, limitata strict la apararea teritoriilor propriilor membri. Realitatea e acum cu totul alta. In fata NATO nu se mai afla nici un adversar comparabil, ci doar spectrul unui haos generalizat. In fata haosului, ideea de alianta defensiva isi pierde sensul. Nu te poti apara de haos stind cu pusca la hotare, asteptind sa fii atacat. Amenintarile nu au un autor identificabil, cu care sa poti negocia principii minimale de conduita si cu care sa-ti imparti eventuale sfere de influenta. In ultima instanta, e vorba de un deficit de ordine internationala, ordine care, pentru a deveni efectiva, are nevoie de cel putin doi actori. Or, la ora actuala, nu exista decit unul