Dupa avertismentul de saptamina trecuta, profesorii au intrat, precum anuntasera, in greva generala. Exista, insa, si cadre didactice care au boicotat protestul colegilor. Sint chiar universitati care au refuzat greva, precum cea tehnica din Timisoara, dar, in principiu, manifestarea poate fi considerata greva generala doar si prin participarea solidara, unicat, a celor patru sindicate din invatamint. Revendicarile profesorilor sint perfect justificate: guvernul nu a respectat noua lege a salarizarii bugetarilor, care ar fi oferit salarii ceva mai mari cadrelor didactice, si a redus bugetul Ministerului Educatiei, la rectificarea din septembrie, cu mai mult de 1000 de miliarde lei, coborindu-l sub limita minima de 4% din PIB, prevazuta in Legea Invatamintului. Daca protestului la adresa nerespectarii legilor nu i se poate reprosa nimic, ramine in discutie intirzierea cu care se cere revizuirea banilor de care dispune MEN: a trecut aproape o luna de la rectificarea bugetului. Intirziere care are, se pare, motivele ei: pentru a da putere grevei, profesorii aveau nevoie de "victime", de materia prima necesara oricarei greve. In cazul lor, de studenti si de elevi. Pentru ca, daca soferii pot scoate in strada zeci de camioane, atunci cind protesteaza, profesorii nu pot face altceva decit sa trimita acasa mii de elevi si studenti. Amenintarea, indirecta, dar cu impact mai mare decit marsaluirea unor camioane, este limpede: o criza prelungita a invatamintului, cum prefigureaza conditiile actuale, si nu doar cele financiare, afecteaza, pe termen lung, orice dezvoltare. Calitatea actului didactic este dependenta de finantarea sistemului invatamintului, care, este functie a eficientei economice. Performanta economica nu se poate face, insa, cu ignoranti sau semianalfabeti. Probabil ca ar trebui facuta o reevaluare a prioritatilor nationale, asa cum afirma primul ministru, inca