Amenintarea lansata de PD cu retragerea de la guvernare in primavara anului viitor, in cazul in care - spun liderii PD - programul asumat de catre guvernul Vasile nu va fi pus in aplicare reprezinta, dupa parerea noastra, o gafa de proportii. O gafa care s-ar putea sa-i coste usturator si pentru mult timp de-aici incolo. Majoritatea observatorilor scenei politice romanesti recunosc faptul ca PD este unul dintre cele mai pragmatice partide din Romania si ca nu de putine ori a reusit adevarate lovituri de maestru. Privit cu simpatie, cu indiferenta sau cu dezgust, PD a reusit pina acum sa demonstreze ca politica, dincolo de a fi, asa cum cred multi, "murdara", poate fi si o arta. Un exercitiu de inteligenta si, in ultima instanta, de eficienta. Cei care acuza asa numitul "joc la doua capete" practicat pina acum de catre PD ignora un fapt esential. Orice partid, cum este PD, aflat intre doua forte politice mari, cum sint la noi CDR si PDSR, e obligat, fatalmente, sa practice un asemenea joc. Tine de o exigenta minima in materie de politica. E vorba de nevoia de a-ti conserva identitatea. Altfel, un astfel de partid ar risca sa devina o simpla anexa a uneia sau alteia dintre cele doua forte politice majore. Cine acuza acest joc nu stie sau uita ca in democratiile occidentale unde spectrul politic democratic e dominat de doua forte politice exista un asa numit "arbitru", in fapt un partid mai mic care joaca intotdeauna la doua capete. Germania e exemplul cel mai frapant. Timp de citeva decenii, un mic partid liberal, situat, ideologic, intre social-democrati si crestin-democrati, a jucat in permanenta la doua capete, reusind performanta, deloc condamnabila, in ochii germanilor, de a guverna multi ani cind cu una, cind cu alta dintre cele doua forte politice majore. Abia acum, dupa caderea lui Kohl, partidul liberal a iesit de la masa arbitrilor. Cu toate acestea, regula s