Masurile pasive, de conservare a stabilitatii macroeconomice, predomina inca o data in obisnuitul ultim plan semestrial anticriza al Guvernului. Ca raspuns la cererile exprese ale Fondului Monetar International de reducere a deficitului bugetar, pretul litrului de benzina se va mari, asadar, pina la 7500 de lei, impozitul pe cladiri va fi si el reactualizat si va creste, se estimeaza, de circa 17 ori, iar politica monetara restrictiva, insemnind in primul rind rate mari ale dobinzii, isi va continua cursul. Toate acestea nu inseamna decit ca ansamblul blatului - pentru ca de tort nu prea mai poate fi vorba - pe care il reprezinta produsul national va fi distribuit astfel incit nimeni sa nu moara de foame, reducind drastic, din nou, orice feliuta mai rasarita. Si asta se cheama, dupa cum spuneam, stabilizare. Ca ea este necesara, ca o tara este o colectivitate care accepta si inechitati economice pe termen scurt pentru a evita crizele, sint locuri comune, cu care ne-am obisnuit de mult inca. Ce-i lipseste in mod esential programului sint masuri active de reforma, precizate cu claritate, masuri care sa urmareasca nu redistribuirea resurselor, ci sporirea lor, cresterea blatului si, in cele din urma, transformarea lui in tort. Fara drept de apel, ponderea mare intr-un astfel de pachet ar trebui sa o detina privatizarea, singurul izvor rezonabil de resurse pentru o industrie saraca si majoritar de stat, pe deasupra, ca a noastra. Or, chiar daca exista in program ceva mentiuni asupra privatizarii, ele se situeaza la nivel, fie si numai declarativ, sub declaratiile de acum citeva luni ale lui Sorin Dimitriu legate de privatizarea pe un dolar, negate atunci, sa ne amintim, de Radu Vasile. Singurul lucru bun, daca nu ramine doar un scop in sine, este anularea subventiilor incrucisate pentru consumul casnic de energie. O gura de aer pentru productivitatea industriei, care nu