Cîtă utopie, cît calcul rece?

...Unei coaliţii ce se vrea responsabilă în faţa alegătorilor ei, străine să-i fie şi consensul imbecil şi autismul politic, iară preocuparea principală să fie cultivarea unui cadru adecvat dialogului şi care să ofere siguranţă ideii politice. Nu de o coaliţie "unită în cuget şi simţiri" are nevoie ţara românească, de un loc de adunare al oamenilor cu aceleaşi crezuri, idealuri sau scopuri politice. În schimbul acestui mutant socio-politic este de preferat discuţia vie şi eliberată de prejudecăţile şi frustrările specifice colţului de stradă şi periferiei cetăţii.

Sentinţa de "electorat ce-şi merită conducătorii", gnomici şi lipsiţi de suflu, ascunde în spatele cortinei o anumită doză de fatalism, emergent, mai ales, în perioadele de criză a valorii şi de mişcare în contratimp a politicienilor, în raport cu oamenii care i-au desemnat să le reprezinte interesele. (...)

O teoretizare a conceptului de coaliţie poate deveni extrem de nocivă în cazul în care este raportată la activitatea omului politic şi în final contraproductivă la nivelul rezultatelor, imediate sau de mai mare anvergură. De aceea ea trebuie să rămînă în sfera discursului de specialitate, a studiului de caz (politologic sau sociologic).

Ideea de coaliţie poate impune în momentul unei analize superficiale. O imagine dominată de o anumită lipsă de responsabilitate a factorilor de decizie. În numele mulţimii de capete luminate şi pe fondul unei "inflaţii", mai mult sau mai puţin reale, de specialişti relativ politizaţi, este uşor de simulat responsabilitatea în asumarea gestului politic. Cel mai adesea se întîmplă ca politicienii noştri să creadă că este de datoria lor să despice firul seriozităţii şi maturităţii colegilor lor de coaliţie în patru, pierzîndu-se astfel în discuţii sterile şi de o valoare cel puţin îndoielnică. Urmînd această cale,