O aniversare trista. Putini oameni si-ar fi putut imagina in noaptea de 17 noiembrie 1996 ca dupa numai doi ani, la Timisoara si Brasov, orasele ce au sustinut cu cea mai mare tarie "Schimbarea", se va striga "Jos Constantinescu!". Imensul capital de simpatie ce a impins fosta &qu...
O aniversare trista
Putini oameni si-ar fi putut imagina in noaptea de 17 noiembrie 1996 ca dupa numai doi ani, la Timisoara si Brasov, orasele ce au sustinut cu cea mai mare tarie "Schimbarea", se va striga "Jos Constantinescu!". Imensul capital de simpatie ce a impins fosta "opozitie democratica" la putere s-a risipit. Fata de reactiile cetatenilor la jumatatea mandatului fostei puteri, uzura celei in functiune este mult mai dramatica. La doi ani de la instalarea ei, romanii nu mai au, practic, nici o perspectiva. "Luminita de la capatul tunelului" s-a vadit a fi o iluzie optica, un simplu artificiu propagandistic. Rezultatele celor doi ani de guvernare se cunosc deja: prin "realizarile" interne si externe, Romania a ajuns la periferia Europei. Investitorii nu mai ajung aici, organismele financiare internationale nu mai acorda credite, Nato si Ue au devenit obiective prea indepartate. Se pare ca nimic nu mai poate indeparta tara de colaps.
Este normal ca orice alegator, si nu numai analistii, sa isi puna intrebarea: cum s-a ajuns aici? Din ce cauza, dupa proasta gestiune Pdsr-ista, motivata si prin contradictia dintre culoarea politica afisata si politica reala a guvernantilor, lucrurile au evoluat in acelasi sens? Cum a fost posibil ca noii "actori" sa joace, practic, dupa partitura celor dinainte? De ce s-a aratat incapabil noul regim sa-si corecteze, din mers, greselile? Inventarul diverselor raspunsuri este extrem de derutant si, din ele, nu se intrevede o solutie. Le vom relua, pe scurt, pentru a incerca, totusi, o concluzie. Mai ales ca incrimina
