Un oras in asteptarea trecutului. Busteni. Cand sperantele mor si viitorul nu mai are file in calendare, orasele, la fel ca si oamenii, se scufunda-n melancolie si se intorc cu privirile spre trecut. Amintirile sunt totdeauna poleite cu aur, iradiaza pace si impliniri. In trecutul Bustenilor, aurul e...

Un oras in asteptarea trecutului

Busteni

Cand sperantele mor si viitorul nu mai are file in calendare, orasele, la fel ca si oamenii, se scufunda-n melancolie si se intorc cu privirile spre trecut. Amintirile sunt totdeauna poleite cu aur, iradiaza pace si impliniri. In trecutul Bustenilor, aurul e o componenta de baza. Nu prea demult, putin inainte ca secera comunista sa-i taie legatura cu viata, oraselul din coasta Bucegilor forfotea de munca si de rost omenesc. Aflata astazi in agonie, celebra fabrica de hartie pulsa pe vremea aceea bunastare si energie in arterele localitatii si in destinul locuitorilor ei. Daca, printr-o minune, trecutul Bustenilor s-ar transforma in viitor, in catedrala de aer inaltata deasupra muntilor s-ar auzi cantari.

Catedrala de aer

La Busteni, vara incepe intr-o marti. Incepe brusc, aiurea, fara nici un alt avertisment. In rest, e ger - un ger albastru si colturos, venit mereu prea de timpuriu. Un ger plin de dusmanie, care nu ingaduie nici macar merelor sa se coaca deplin.

Aici, pamantul nu rodeste. De fapt, nu e pamant, e stanca in care nu cresc decat plante dure, indaratnice, invatate cu greul. Soarele apune devreme si nu intamplator zona Spitalului dinspre Azuga poarta numele de Siberia. La Busteni, e soare numai 2-3 ore pe zi. Roua se topeste abia spre pranz si, in lipsa caldurii, iarba capata o nuanta inconfundabila, de verde inchis.

Busteniul nu e nici sat, nici oras. Batranii care locuiesc in casele de pe Costila, Valea Alba sau Caraiman, spun ca stau in sat. Oras