Deputatii au adoptat un text diferit de cel al senatorilor. In plenul reunit al celor doua camere, la mediere, va fi supus la vot un text ce prevede facultati in limbile minoritatilor doar in institutii multiculturale care sa aiba si sectii in limba romana. Camera Deputatilor a adoptat, ieri, in absenta PDSR, PUNR si PRM, proiectul de modificare a legii invatamintului, care, in varianta Camerei, nu cuprinde nici o prevedere referitoare la invatamintul superior in limba minoritatilor, deosebindu-se astfel de varianta Senatului, motiv pentru care legea va intra la mediere. Coalitia majoritara intentioneaza sa introduca in timpul medierii un text nou, care sa asigure asigure grupe, sectii, colegii si facultati cu predare in limbile minoritatilor, in institutii multiculturale, ceea ce presupune existenta obligatorie a unei sectii in limba romana. Intentia coalitiei nu multumeste UDMR, dar aceasta este solutia de compromis la care au ajuns partidele din coalitie. In favoarea acestui proiect de modificare a legii invatamintului s-au exprimat 188 de deputati, printre care si cei ai UDMR si s-a inregistrat o abtinere. La vot au participat si deputatii independenti apartinind ApR si presedintele Comisiei de invatamint, Anghel Stanciu (PRM), desi partidul sau se afla in greva parlamentara. Stanciu a declarat, dupa vot, ca era normal sa se voteze aceasta lege, pentru ca, "dincolo de art. 123, ea are peste 150 de prevederi referitoare la reforma in invatamint". El a afirmat ca votul UDMR "arata clar ca acestia au primit garantii ferme din partea coalitiei majoritare ca la comisia de mediere a textelor divergente intre cele doua Camere se va vota un text standard in favoarea infiintarii unor institutii de invatamint superior in limba minoritatilor". Potrivit lui Stanciu, la mediere, Comisia trebuie sa accepte, fie textul Camerei Deputatilor, fara prevederi referitoare la invatami