Acum o saptamina, Emil Constantinescu, aflat la sediul NATO din Bruxelles, adoptase, probabil de nevoie, o atitudine mai mult decit rezervata relativ la integrarea Romaniei in alianta. Chiar adoptase cliseele verbale ale oficialilor NATO, declarind, cum de atitea ori au facut-o altii, ca singura problema a tarii ar fi cind va fi integrata Aliantei Nord-Atlantice. Pina in acel moment, eforturile reprezentantilor Romaniei vizau, cu o insistenta disperata, valul doi. Schimbarea discursului oficial, in cazul NATO, ar putea oferi un indiciu ca, in fine, puterea a inteles ca integrarea in structurile euro-atlantice este mai indepartata decit poate ar fi dorit sa creada. Iar daca nu a facut-o, ieri i s-a mai oferit o posibilitate: raportul Parlamentului European, in care referirile la Romania abunda in sintagme ca "din pacate" sau "din nefericire". Practic, Parlamentul European a criticat tot ceea ce se putea critica, de la proasta gestionare a reformei, pina la situatia minoritatii romilor si cea a detinutior. Ca o consecinta, tara noastra nici macar nu a fost mentionata in perspectiva deschiderii negocierilor de aderare. Chiar si celebrul progres in plan politic, atit de drag politicienilor puterii, ramas singura marfa care mai putea fi vinduta in Occident, este pe cale de epuizare. Singurii termeni de comparatie care favorizau Romania in acest domeniu, anume Bulgaria si Slovacia, au disparut: prima, desi avea mari dificultati, atit economice cit si politice, a reusit performanta de a se redresa spectaculos. Acum, pare a avea un avans semnificativ in fata tarii noastre. Cea de a doua avea doar problema unui regim politic aflat in dizgratia Uniunii Europene. Problema a fost eliminata, insa, dupa alegerile din septembrie. Progresul politic al Romaniei nu este amenintat doar datorita progreselor similare ale tarilor concurente. El este negat chiar din interior: Romania cunoa