Tocmai este in curs de rectificare, pentru a treia oara, bugetul pe 1998 sau, mai bine zis, pe a doua jumatate a lui 1998. Cheltuielile statului ar trebui sa se reduca in ultima luna a anului, cind, prin traditie, la noi cresc, dind peste cap deficitul bugetar prognozat, cu 1.300 miliarde lei. In acelasi timp, se construieste cu multa aplicatiune bugetul pe 1999. In paralel, se fac scenarii de criza care, daca primesc prezumtia de obiectivitate, ceateris paribus in ce priveste calitatea istorica a actului de guvernare, fac hilar optimismul incorporat in bugetul pe 1999: 25% inflatie, 30% devalorizare a leului, plata a peste 2,5 miliarde de dolari in contul datoriei externe. Iar Radu Vasile, simbolul absolut al caderii vesele, este, in inconstienta sa, reprezentativitatea incarnata pentru contradictiile posttranzitiei, de la bugetul pe 1999 la, vezi Doamne, stimularea IMM-urilor prin proiecte-pilot. "Se poate evita o criza grava, dar cu o singura conditie, in care eliminarea pierderilor este absolut obligatorie", declara el, dupa ce, cu doar citeva zile inainte, marturisea ca, de fapt, nu prea conduce guvernul, netinind in miini adevaratele friie ale puterii. Toate acestea, pe fondul disperarii de copil naiv, in incercarea de a rascumpara, dupa un an intreg de obraznicii, greselile fata de Mosul FMI, asteptat si el odata cu mai blindul Craciun: privatizari, restructurari, deficit - toata pleiada de fapte bune din manualul tinarului imbatrinit in reformisme. Are copilul sanse sa-si rascumpere faptele? Doar daca-si schimba radical, din punct de vedere calitativ, comportamentul. Cunoaste insa cineva vreun copil care, dupa ce a venit mosul, sa fie alta persoana? Putin probabil. De ce? Pentru ca el nu intelege valoarea lucrurilor care i se impun - e de fapt doar un mic oportunist -, mimeaza pentru a trece cu bine hopul. In timp ce el e insa doar un ingeras nevinovat, incon