"Atentia excesiva a mamei ma sufoca". Stimata d-na Sanziana Pop,. S-ar putea ca lucrul pe care eu il situez in randul "chestiunilor serioase" sa vi se para ceva simplu, nesemnificativ. Apelez la sfaturile dvs. pentru ca sunt sigura ca mai sunt destui liceeni care se "bucura&q...
"Atentia excesiva a mamei ma sufoca"
Stimata d-na Sanziana Pop,
S-ar putea ca lucrul pe care eu il situez in randul "chestiunilor serioase" sa vi se para ceva simplu, nesemnificativ. Apelez la sfaturile dvs. pentru ca sunt sigura ca mai sunt destui liceeni care se "bucura" de atentia excesiva si sufocanta a mamei. De fiecare data cand are loc un spectacol, o festivitate, pot sa fiu sigura ca asupra mea "vegheaza" ochiul ocrotitor al mamei. Am incercat sa vorbesc cu ea despre acest lucru, dar ea considera cuvintele mele drept o jignire, deoarece "nu vrea decat sa aiba grija sa nu mi se intample ceva rau". Eu sunt in primul an de liceu si nu sunt un copil-problema. Am note foarte bune (in general) si nu le-am creat niciodata parintilor mei motive de ingrijorare sau de furie. De aceea, m-am saturat de grija sa excesiva. Stiu ca ea imi vrea numai binele, dar cum as putea sa o fac sa inteleaga ca nu am nevoie de chiar atat de multa ocrotire? Consider, totusi, ca pot sa-mi port singura de grija (intr-o anumita masura, bineinteles), asa cum fac si restul colegilor. As vrea ca timpul meu liber sa nu mai fie dominat de personalitatea sa puternica, sa ma bucur de mai multa incredere din partea ei, sa am mai multe libertati, pe care cred ca le merit. Este, oare, aceasta dorinta a mea "deplasata"? Am dreptul la tot ce am enumerat mai sus? Cum as putea sa o conving ca exagereaza, dar ca in acelasi timp am nevoie de ajutorul, intelegerea ei si ca o iubesc? E normala reactia mea? Va multumesc anticipat pentru intelegere si astept parerea dumneavoastra.
Isabelle - Hune
