Acasa - Lisa. Nu tin minte cum va fi stralucit soarele, cum va fi cantat vantul prin gradini, cum va fi susurat paraul in ziua in care am vazut pentru prima oara satul bunicilor. Aveam doar un an si cateva luni, iar copilaria mea mijea precum o imensa vacanta. M-am trezit respirand bucuria de a fi li...
Acasa - Lisa
Nu tin minte cum va fi stralucit soarele, cum va fi cantat vantul prin gradini, cum va fi susurat paraul in ziua in care am vazut pentru prima oara satul bunicilor. Aveam doar un an si cateva luni, iar copilaria mea mijea precum o imensa vacanta. M-am trezit respirand bucuria de a fi libera si ocrotita, sorbind impreuna cu florile si brazii forta imensa, calma si magnetica a Muntilor Fagaras. La poalele crestelor carora vara reusea cu greu sa le rapeasca zapezile, am crescut fara grija, fara tristete.
Intrarea in "paradis" era strajuita de o salcie si o cruce. Dupa cativa metri, pe un indicator ruginit scria cu litere simple Lisa. Apoi veneau copacii, casele si oamenii care isi oranduiau viata atat de frumos si linistit, dupa tiparele stravechi, in curgerea anotimpurilor. In curte, la camp, la sapa, la coasa, la fan, fara odihna, dar niciodata epuizati, acesti sateni aveau in firea lor ceva din maretia muntilor langa care traiau.
Cat sunt de pagubiti aceia care n-au gustat niciodata inefabilul unei inserari, cand, din varful carului cu otava, ochii inmarmuriti de copil descopera nemarginirea instelata a cerului, lasand sufletul sa se inalte, impreuna cu corul greierilor, spre lumi necunoscute, nebanuite... Dar insusi satul era o lume cu legi proprii, clare ca vazduhul. Casele solide, imprejmuite de gradini, erau incununate de cele doua biserici, cea mare si cea "unita", unde, duminica si de sarbatori, broboadele negre, braurile brodate si catrintele inflorate marturiseau o anumita buna-cuviinta mostenita din st
