Dragi "dilematici",
urăsc dilemele!
Dar asta nu înseamnă că nu am parte de ele!
Vă povestesc una dintre ele în speranţa că poate nu e doar dilema mea poate că e "dilema noastră".
16 octombrie 1998. A doua zi în Anglia prima zi la Universitate. Totul pare neaşteptat de bine. De fapt, am statut "privilegiat": pe viza mea scrie "academic visitor", iar la Universitate sînt tratat ca şi "visiting research associate fellow". Una dintre secretarele din Departamentul unde sînt găzduit, după ce m-a cunoscut, a exclamat: "Look, he is speaking Englisch!". Am luat-o ca pe o glumă...
20 octombrie 1998. Dimineaţa am găsit în poştă un anunţ care spune: "ROMANIAN ORPHANS APPEAL URGENTLY NEEDED. THE ORPHANAGES IN ROMANIA ARE STILL DESPERATE FOR MEDICAL AND FINANCIAL HELP. PLEASE TRY TO DONATE SOMETHING...". La început mă intrigă: de unde ştiu ăştia că sînt român? Apoi îmi dau seama de impulsul meu "paranoic" toţi vecinii au primit acelaşi anunţ. Totuşi, credeam că reclama cu "romanian orphans" e de domeniul anilor '90-'92. Dar se pare că aici (cel puţin) România e aceeaşi! Hotărăsc să păstrez anunţul: de fapt, mă face să mă simt "ca acasă". Se pare că nu pot scăpa nici aici de "realitatea românească".
28 octombrie 1998. Băcanul de la magazinul de lîngă casa în care locuiesc mă cunoaşte şi azi cînd am fost să-mi cumpăr lapte mi-a spus că la radio s-a anunţat că universitarii români sînt în grevă pentru salarii. Ce mică-i lumea asta mare! Vestea băcanului e confirmată de un e-mail ce l-am primit de la un coleg, asistent universitar în România: "Sîntem în grevă. Vrem bani, panem et circenses. Numai să nu ne mănînce vrăjitoarea Circe pînă la urmă...". Simpatic, colegul meu e "filosof" de meserie.
15 noiemrbie 1998. În Departament a venit un nou membru al staff-ului. Simt o solidaritate tacită cu el în sfîrşit, nu mai sînt do
