O analiza a agentiei Mediafax Sfirsitul de an inseamna, pentru pietele de capital, o perioada de prognoze si estimari privind perspectivele de investitii pentru urmatorul an, in urma carora se contureaza diverse clasamente ale pietelor "recomandabile" pentru investitori, in opozitie cu cele mai putin recomandabile. Aceste prognoze, realizate de analistii pietelor de capital, constituie, alaturi de rapoartele agentiilor de rating, poate, cele mai brutale instrumente de evaluare a situatiei unei tari, dat fiind ca sint formulate inevitabil printr-o simplificare a datelor economice, in scopul practic al orientarii investitorilor care doresc sa-si plaseze cit mai rentabil fondurile in actiuni sau obligatiuni. Astfel se explica faptul ca ele difera, cel putin in concluzii, de analizele mai complexe efectuate de institutiile financiare internationale. Ultimele saptamini au adus o serie de asemenea evaluari cu scop practic, reductibile la ideea ca, dupa ce efectele crizei financiare asiatice si ale celei rusesti s-au resimtit din plin in acest an pe pietele in curs de dezvoltare, pentru 1999 se asteapta un reviriment al pietelor respective, care va favoriza reintoarcerea investitorilor, dar ca acest reviriment va fi extrem de inegal. Motivul este ca unele tari au capacitate mai mare de a face fata efectelor crizei, de a recistiga relativ repede interesul investitorilor si accesul la finantare externa, in timp ce tarile cu economii dezechilibrate si insuficient reformate vor suporta mai greu socul crizei rusesti si tendinta de recesiune pe care aceasta a generat-o. In speta, unii analisti occidentali ai pietelor de capital apreciaza ca tarile in curs de dezvoltare favorite pentru investitiile in obligatiuni, adica pe termen lung, vor fi, in 1999, Ungaria, Polonia, Republica Ceha, Coreea, Mexicul, Filipinele, iar cele nerecomandabile - Rusia, Ucraina, Romania, Kazahstanul si