Ilustrîndu-si veacul tot atît cît îl depăseste, Dimitrie Cantemir este un caz cultural si - alături de, să zicem, Eminescu, Hasdeu, Eliade - un spirit proteiform, care a izbutit să se risipească fără să se împartă. Adriana Babeti i-a consacrat o teză de doctorat provocatoare, care după o gestatie laborioasă, a văzut de curînd lumina tiparului: Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir. Strategii de lectură, Editura Amarcord, 1998.

În pofida ezitării strecurate cu cochetărie în titlu, cartea (s-o spunem de la bun început) cîstigă un pariu cu miză mare, reusind să articuleze un model Cantemir coerent si convingător. Autoarea porneste de la un material empiric pe cît de vast pe atît de eteroclit, îl desteleneste răbdător si trudnic, cu un simt al dătorintei chesaro-crăiesc, si în acelasi timp îl domină speculativ de la mare înăltime. Adriana Babeti planează nu numai deasupra teritoriului imens străbătut si anexat de Cantemir ci si, în mod spectaculos, deasupra întregii exegeze consacrate autorului - adică asupra cantemirologiei, ca s-o numim asa, cu o vocabulă pretentioasă.

Textul în asteptare - cum defineste Adriana Babeti opera lui Cantemir, cu o formulă împrumutată de la Jauss - beneficiază de o lectură de două ori, sau în două sensuri, situată.

Pe de o parte, criticul înzestrat cu o vocatie de Ianus bifrons, are o perspectivă autoscopică, cenzurîndu-si lucid contactul cu textul obiect. Aflăm cum l-a descoperit Adriana Babeti pe Cantemir, cînd, de ce si cum anume l-a citit, ce s-a schimbat si ce a rămas constant în interpretările sale demarînd din unghiuri diverse (dacă nu divergente). Cartea pe care o avem în fată îsi etalează astfel cronica propriei gestatii, care nu e atît interesantă în sine cît e importantă prin exercitiul de metodă pe care îl ilustrează. Căci experienta elaborării unei astfel de cărti are neapărat o tinută exemplară si o desc