Nu e cumva trist că, în vreme ce pentru un profesor de literatură vietile scriitorilor sînt cu adevărat "vietile sfintilor", pentru unii scriitori viata de profesor e adeseori gras subiect de parodie, comedie bufă, ori mai stiu eu ce soi de farsă nemiloasă? Cel putin asa reiese din romanele unui David Lodge: fîtîieli de la o conferintă la alta, obsesii cvasi-ridicole de a publica mărunte zmîngăleli ce vor fi uitate de la o lună la alta, doar în numele acelui tunător publish or perish, intrigi de duzină, romanturi si mai de duzină, flecăreli si ifose menite doar să ascundă o teribilă plictiseală sau vacuitate intelectuală. Deloc flatantă o asemenea ipostaziere pentru profesorii de literatură. Dar mai important este să ne întrebăm cît e de adevărată. Nu neapărat în lumea literelor si umanioarelor romanesti, ci asa, aiurea, în lume, pretutindeni. Norocul, sau întîmplarea, chemate însă de curiozitate, m-au făcut să constat de curînd cum stau lucrurile în acest ciudat trib, vechi de cînd lumea si odată foarte foarte respectat, al profesorilor de literatură. La conventia anuală a asociatiei profesorilor universitari în domeniul literaturii si lingvisticii, Modern Language Association, tinută la San Francisco în ultimele zile ale anului 1998. Asociatia este americană, dar am evitat să o numesc asa din simplul motiv că membrii ei vin din întreaga lume, singurul lor element comun fiind profesia si capacitatea de a se exprima într-o limbă de circulatie, de preferintă engleza. Fondată în 1883, asociatia are drept rost propus si respectat cu toată seriozitatea a strînge laolaltă în fiecare an profesori de literatură, sau cercetători, pentru a le oferi posibilitatea de a se cunoaste, de a conversa pe acele subiecte care îi frămîntă (implicit si de a oferi materie primă unor parodisti ca Lodge), pentru a-i ajuta să descopere teme noi de interes inspirîndu-se unii de la ceilal