Unul dintre cei mai importanti scriitori ai generatiei ^80, poet, prozator, eseist, detinător a numeroase si prestigioase premii nationale si internationale, tradus în franceză, germană, maghiară, spaniolă, olandeză, Mircea Cărtărescu a păsit, de curînd, în lumea teatrului. Si nu oricum. L-a ajutat sau l-a invitat să treacă pragul regizoarea Cătălina Buzoianu. Cum? Dramatizîndu-i poemul Levantul, scris în 1988, publicat în 1990 la "Cartea Românească" - pentru care obtine si Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990 - si reeditat anul trecut la "Humanitas". De fapt, un proiect mai vechi al Cătălinei Buzoianu si al Valeriei Seciu, care a si înfiintat un teatru cu numele Levant, proiect care n-a prins viată nici aici, nici la Teatrul Odeon, unde demarase pe vremea primului mandat al directorului Alexandru Dabija (si a fost oprit după demiterea sa), ci abia acum, la Theatrum Mundi, un teatru, dealtfel, axat pe texte ale dramaturgiei românesti contemporane.
Nu cred că există cineva care să mesterească mai cu pricepere, să metamorfozeze romane, romane în versuri-epopee, cum este cazul Levantului, în texte dramatice, cu replică si tensiune dramatică asa cum o face Cătălina Buzoianu. Vă aduceti aminte de Dimineata pierdută, după romanul Gabrielei Adamesteanu, pe scena Teatrului Bulandra, de Chira Chiralina după Panait Istrati de la Teatrul Maria Filotti din Brăila? Cătălina Buzoianu are un simt în plus: acela care-i semnalizează dacă o constructie literară nedramatică are substantă dramatică. Cătălina Buzoianu are o voluptate în a construi scenarii, cu decupaje cinematografice, care re-ordonează lumea autorului (ne-dramaturg) după o idee-mănusă pentru un demers regizoral propriu. Metoda ei este post-modernă. Deconstruind, pretuind valoarea cuvîntului si încărcătura lui, defrisînd într-un hătis de sensuri, ea îsi deschide un drum nou, respectînd reguli dramatice, revela