Nu mi-a plăcut niciodată rolul de Cassandră, cu toate că de multe ori m-am trezit vorbind în pustiu. De această dată n-as dori în nici un fel să prezic o nouă prăbusire a Troiei literare însă, din păcate, "calul de lemn" se află deja în cetate. Interesant este faptul că mi-am dat seama de aparitia lui printr-o strîngere de inimă, auzind repetîndu-se de cîteva ori o expresie rostită într-o veche si verificată limbă de lemn si anume "Este momentul afirmării unor noi autori, autori care să reflecte realitătile noii noastre societăti".
Poate mai mult decît scîrtîitul acestor cuvinte m-a tulburat faptul că erau pronuntate cu aplomb într-un context de decizie administrativă. În acea clipă am simtit suflarea rece a anilor cincizeci, supravietuind cadavrului societătii totalitar-comuniste.
Fenomenul reînvierii criteriului politic în configurarea scării de valoare în cultură nu se justifică decît în măsura în care propaganda politică înlocuieste perceptia realitătii pînă la a ajunge să creeze o existentă socială de tip schizofrenic, fapt esential al definirii unei societăti totalitare.
Ideea constructiei unei noi societăti, a unei noi Românii si, implicit, a unei noi culturi, a unei noi literaturi, care să "reflecte" noutătile respective, îmi dă fiori de groază. Îmi dă fiori pentru că în primul rînd această noutate este ceva vechi si primejdios, este manifestarea bolnavă a dorintei de a impune nu prin diferentiere ci prin eliminare. Eliminare a tot ce poate fi context nefavorabil, termen de comparatie ori amintire descurajantă. Iar dacă se întelege noutatea ca expresie a vointei de putere împotriva a tot ce este concurent prin natura lucrurilor, nu ne aflăm decît în fata unui caz tipic de mentalitate totalitară. În plan social-politic lucrurile stau destul de rău în România anului 1999. Ofertele pentru o cale "originală" a democratiei românesti c
