Desi nu au, la prima vedere, nimic comun, trei expozitii care s-au deschis în ultima vreme stîrneste în mod spontan dorinta privitorului de a le asocia. Este vorba de expozitia de tapiserie a Georgiei Lavric, deschisă la Palatul Parlamentului, de expozitia de pictură a lui Aureliu Răzvan Ionescu, deschisă la Galeria Bancorex, si de expozitia de ceramică, mai exact de portelan, a Gherghinei Costea, deschidă la Galeria Simeza. Ceea ce uneste aceste expozitii nu este nici perioada în care au fost deschise, nici întîmplarea că două dintre ele sînt de arte decorativie si nici măcar faptul că sînt detasate în mod egal de presiunile tot mai puternice ale unui cotidian care a început să pătrundă cu agresivitate si în gesturile noastre cu bătaie mai lungă, ci o anumită particularitate a autorilor însisi. Atît Georgia Lavric, cît si Aureliu Răzvan Ionescu si Gherghina Costea sînt artisti cu o prezentă publică discretă, cu o constiintă profesională riguroasă si profundă si, mai ales, cu o viziune artistică a cărei primă însusire este o enormă delicatete. Într-un fel sau altul, toti trei folosesc mijloacele tehnice si elementele de limbaj cu acel rafinament pe care numai stăpînirea desăvîrsită a acestora îl poate determina si sustine. În al doilea rînd, ei sînt sedusi în egală măsură de memoria culturală, de spatiile livresti, de istoria propriului domeniu de manifestare sau de istoria mare, dar si de gratuitatea actului artistic, de jubilatia lui pură în care contemplatia clipei festive se întîlneste cu explozia ludică si cu tot spectrul bucuriilor fără scop. Sinteza acestor componente complementare - si chiar, uneori, diferite ca esentă - este un spatiu artistic de un impecabil profesionalism, spectaculos fără ostentatie, profund fără crispări si străbătut de o sensibilitate adevărată, care nu face nici o concesie sentimentalismelor declamative si ieftine.

Ex