De curînd s-a pus problema unei necesităti a unei directii în cultura română. Mă interesează foarte putin cum s-a ajuns la această problematizare. Mă interesează si mai putin dacă e nevoie, azi, de o directie normată în literatura română. Tot ceea ce doresc e ca literatura care se scrie să fie citită cu atentie de criticii literari.

E prima oară cînd folosesc acest microscop din motive strict personale, de scriitor. O fac deoarece am fost silit să-mi fac loc în literatură, ocolind diverse norme care altor scriitori, din generatii anterioare, li se păreau de neevitat. Am descoperit, ca scriitor care încerca să debuteze, tot soiul de puncte obligatorii de trecere, pe care am reusit să le ocolesc si gratie faptului că generatia sau mai bine zis o parte dintre scriitorii care formau această generatie au refuzat să treacă prin ele.

Fac parte din generatia ^80 si, trebuie s-o spun, dacă n-ar fi fost toti ceilalti reprezentanti ai acestei generatii care au scris fiecare în felul lor, nici n-as fi debutat înainte de 1989 si nici n-as fi avut parte de bunul tratament editorial pe care l-am cunoscut, după volumul de debut, din 1985.

Generatia mea a fost bine primită de critică în acei ani, dar a avut parte si de reversul medaliei. Critica în care cei mai multi dintre scriitorii generatiei mele credeau era, deja, considerată reactionară sau chiar vîndută "agenturilor străine". Dacă instante ca Monica Lovinescu, de pildă, pot fi considerate că reprezentau agenturi străine, atunci, cu sigurantă, că Nicolae Manolescu a avut dreptate în autodenuntul prin care a dezvăluit că avea legături la Paris, în ciuda oprelistilor oficiale.

În anii ^80, am avut pentru prima oară în minte problema unei asa-zise directii. Era directia pentru care puteam opta. Puteam fi un scriitor care debutează usor, dacă acceptam normele oficiale, scriind o literatură a