Constantin AndreiRodica e fata buna. E trecuta binisor de prima tinerete, e casatorita si stie cam de toate. E gospodina, stie sa coase, sa impleteasca, stie sa tricoteze, sa intre in panica si multe alte chestii, care tin de industria usoara. Se face ca prin vara lui '90, la vreo sase luni dupa ce l-am debarcat pe Ceausescu, ne-am pricopsit cu un frumusel de cutremur, ca ne-a zgiltiit si ziua si noaptea. La cel de zi nu prea ne-am speriat noi, ca eram cu totii trezi. La cel din noapte a intrat in rol Rodica. Rodica noastra e casatorita cu Mirciulica, baiat bun, cuminte, harnic, devreme acasa, numai ca, saracul, din nenorocire, bolnav de inima. Baiatul fusese zgaltait bine pe la amiaza de primul cutremur si, ca tot omul, pentru a-si reveni a trecut si el putin pe la botul calului. Pe la respectivul bot al respectivului cal fusese cam greu, se pare, caci altfel nu se explica micutul cutremur provocat de sforaiturile lui Mirciulica. Pe la miezul noptii, doar Rodica si placile tectonice din zona Vrancea nu prea aveau somn. Asa ca ne-am mai pricopsit cu o zgiltiiala ca la carte. Moment in care, Rodicuta noastra incepe: "Scoala Mirciulica, da' sa nu te inspaimanti, ca-i cutremur!..." Mirciulica, nimic. Dormea ca un prunc si sforaia ca un proletar. Rodica intra in panica, face vreo doua ture prin pat si incepe sa sara pe Mircea ca la "Basic instinct": "Scoala Mircio ca-i cutremur mai barbate, da' sa te scoli incet, sa nu faci, Doamne fereste, vreun infarct!..." Intr-un tarziu, cand cutremurul se terminase chiar de tot, Mircea a catadicsit sa se trezeasca printre scurte sforaituri: "Ce-i Rodico? Eu am baut si tu te-ai imbatat?... Fa, tu esti nebuna! Nu vezi cit e ceasul? La ora asta lumea doarme...". Printre gafaieli si sughituri, Rodica ii explica ce s-a intamplat, iar Mircea adoarme razand si bolborosind ceva despre neveste zarghite.

Mirobolanta noastra