Pentru cititorul obisnuit, adică nu neapărat avizat, dar cu gustul si plaisirul lecturii, Umberto Eco este romancierul italian cu care a făcut cunostintă prin anii ^80, o dată cu traducerea best-seller-ului Il nome della rosa - Numele trandafirului. Si cam atît. Multi l-au citit pentru că asa cerea valul modei. Desigur, cartea nu se găsea în librării, dar circula, pe traseul obisnuit, din mînă-n mînă. Fascinatia asupra romanului era si ea contaminantă, din diferite motive si în grade variate, în functie de nivelul de receptare atins. Faptul că la patru ani după aparitia romanului (1980) el se traducea si în limba română, era o izbîndă intelectuală. După 1990, cel de-al doilea roman, Pendulul lui Foucault, se găsea si el în librării (unde mai poate fi zărit si astăzi, la ceva vreme după editare!). Umberto Eco nu este doar romancier si poate nici în primul rînd asta. Semiolog de marcă, cu cărti si studii fundamentale, Eco transportă lumea semnelor din prea aridul spatiu al teoriei spre acela mai larg savuros al practicii, verificîndu-si în roman propriul mecanism stiintific. Coordonatele culturii semiologice, riguroase si tehniciste, există în roman, dar într-un plan secund. Savoarea lecturii este obtinută prin strategii narative care se topesc în misterele palpitante ale unui Ev Mediu recuperat printr-un bombardament de informatii. Captatia cititorului este obtinută, în primă instantă, prin firul politienesc. Cine nu se teme însă de ghimpii trandafirului, se poate apropia de seducătoarele-i petale, îmbogătind receptarea cu noi si noi dimensiuni estetice, sociale, religioase, politice, culturale, metafizice. Drumul prin labirintul semnelor este plin de tentatii, de obstacole, de ramificatii stufoase. Fiecare este liber să aleagă calea de a nu se rătăci, de a nu rămîne prizonierul scriiturii, decît în planul ulterior al reflectiei.

În mod surprinzător pentr