Băieti si fete. Superbi. Mărsăluiesc zgomotos pe bulevard. Sînt în grevă. Lozincile, pancartele lor vorbesc de lucruri grave, serioase. Unul, haiosul coloanei, le spune una groasă, c-o gagică-fecioară. Se tăvălesc de rîs. Mărsăluiesc. Seara, în foaierele daurite ale bătrînului Teatru, aceiasi, îmbrăcati elegant, elegantă de lume nouă. Fete si băieti de-o frumusete biologică înmărmuritoare fac pasi demni, rasati, soptindu-si vorbe doar de ei auzite.

Îmi intră-n expozitie si-mi pune mîna-n gît: bă, pe cine vrei tu să păcălesti, să mai păcălesti? Cei din sală rămîn asa, ăăă: scoate sisul? tinteste bărbia? nu, nici vorbă, în prima clipă-i fiul lui Frankestein, într-a doua-i doar o gorilă drăgută, usor aplecată înainte, cu mîinile bălăngănindu-i-se pe la genunchi, din cînd în cînd se-ndreaptă si-si dă părul de pe frunte si e un mujic arătos, cei de-afară stau cu nasurile pe geam, rînjesc, sînt din Ensor, drăgutii de ei, caracuda, galeria, hăhăitii secolului, belitii, mă ridic si-i întind mîna, să-l astîmpăr, as! lasă, n-o fă pe gen-tle-menul cu mine, tu spune-mi pe cine vrei să mai prostesti cu tablourile astea... elegante? eu îi dau mîna, el si-o bălăngăne pe lîngă, bă, pe cine vrei tu să...? tot asa, cei din sală se strecoară, se împutinează, sala rămîne goală, e un acvariu gol, neonul e aproape albastru, tablourile sînt chiar albastre, ferestrele negre, doar ăia, hlizitii secolului, cu nasurile turtite, sînt albi, decupati alb si lipiti de sticlă. ăsta, lemurianul, nu mă slăbeste, o tine cu bă, tu pe cine...? încerc să-l rezonez, spune-mi, poate ne-am cunoscut undeva si... nici vorbă, uite ce, bă, eu sînt marele anonim, n-ai de unde să mă stii, si-mi pune iar mîna-n gît, habar n-ai ce reprezint, ce-mi tot umbli cu fîsurile astea pe pereti? uită-te bine la mine, mă uit, carotida-mi plesneste, uită-te bine, eu sunt istoria, eu fac istoria, perfect, îl asigur,