Pentru artele plastice, luna decembrie este, în fiecare an, un fel de sezon al premiilor. Dacă pînă nu demult aceste premii erau o actiune exclusivă a Uniunii Artistilor Plastici si ele reprezentau, mai mult de cît recunoasterea unor merite în sfera creatiei, generoase dovezi de amicitie si adevărate acte umanitare, în ultimii ani lucrurile s-au mai schimbat. Anumite fundatii neguvernamentale, dar si unele institutii publice sau guvernamentale, si-au propus ele însele, ca o parte a obiectului lor de activitate, să acorde premii anuale pentru creatie artistică. Astfel, Centrul International pentru Artă Contemporană (fostul Centru Soros), condus de Irina Cios, a instituit premii anuale pentru mai multe domenii ale creatiei în care intră si artele plastice, Fundatia ,,Margareta Sterian", condusă de Mircea Barzuca, oferă premii pentru activitatea muzeografică, Fundatia ,,Alexandru Tipoia" , condusă de pictorul George Tipoia, acordă anual un premiu pentru cea mai bună expozitie, iar, de curînd, Inspectoratul pentru Cultură al judetului Călărasi, ca să-l amintim doar pe cel mai proaspăt venit în acest sistem, condus de scriitorul Stefan Drăghici, a instituit premiul national pentru sculptură ,,Ion Vlad" care se găseste acum la prima sa editie. Tocmai asupra acestora este necesar să zăbovim acum o clipă, întrucît, pe lîngă cele acordate de U.A.P., importante prin traditie, ele sînt cele mai reprezentative prin rigoarea si prin profesionalismul lor. Juriile acestor premii sînt formate exclusiv din profesionisti, au detasarea si neutralitatea necesare pentru a nu intra în conflicte de interese cu propria lor activitate si, mai ales, spre deosebire de juriile U.A.P., au toată puterea de decizie. Astfel, un juriu format din criticii de artă Amelia Pavel, Anca Oroveanu, Ioana Vlasiu si Gheorghe Vida au acordat premiile ,,Margareta Sterian" , pe anul 1997, dup