Creatie aparte, amplul poem Anul 1940, al lui Nicu Caranica e o "carte a vietii" autorului său, elaborată între anul titular si 1980. Voindu-se un "răspuns" la Anul 1840 al lui Grigore Alexandrescu, "răspuns" ambitios, întrucît vizează "ecourile auzite în toti anii ^40 ai secolelor viitoare", asadar, "un fel de sobor românesc al secolelor", are un caracter de sinteză, simfonic afirmat. Mai întîi o sinteză a poeziei cu politicul, asa de compromisă de discursul propagandei comuniste, încît e nevoie de o distantare higienică, de o "carantină morală" a unei productii de acest tip pentru a o putea accepta în rîndul valorilor literare onorabile. Evident, slăbiciunea e a noastră, a celor ce ne-am lăsat gustul pervertit de o anomalie, e drept, extrem de tenace. Se cuvine a ne ridica privirea spre orizonturile istorice pentru a întelege cum stau lucrurile dincolo de accidentele dezastruoase ale proximitătii nefericite de care am avut parte. În principiu, politicul nu e incompatibil cu poezia astfel cum nu e nici una din marile, inalienabilele teme ale umanului. Asa încît pe bună dreptate se întreabă Vintilă Horia, în prefata volumului de care ne ocupăm: "Oare Dante n-a făcut poezie politică, într-un timp nu mai linistit decît al nostru? Oare marii italieni de la sfîrsitul secolului fals numit al Luminilor- Alfieri, Foscolo, Monti - n-au fost si ei niste torturati pe aceleasi altare de deziluzie? Există oare un document mai subiectiv si mai elocvent decît al lui Alfieri scris după sinistra lui experientă pariziană si revolutionară?". Cu atît mai grăitor cu cît Nicu Caranica însusi e un exeget inclusiv în domeniul italian. Există - aproape incredibil pentru noi, cei ce am fost siliti a suporta pret de o jumătate de veac o politizare univocă, fortată a literelor - si o poezie sincer politică, nedemagogică, izvorîtă din confruntarea constiintei singulare cu datele is