La 22 ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nasterea lui August Strindberg. Tot anul 1999 va fi marcat de această importantă aniversare. Se poate spune cu certitudine acum, în pragul unui nou secol, că August Strindberg a devenit unul din scriitorii cei mai cititi din lume, că opera lui a crescut în acelasi ritm cu cerintele subtile ale timpului nostru în ceea ce priveste exigenta autenticitătii si fortei textului literar. Inferno, Legende si Jurnal ocult (acesta din urmă apărut în 1997 la Editura Univers, primele în curs de aparitie la aceeasi editură) constituie operele de fortă prin care Strindberg îsi dezvăluie acea complicată fiintă intimă care face dintr-un simplu muritor o mare personalitate cu influentă în timp asupra vietii si sensibilitătii oamenilor interesati de literatură, căutători de sens si consolare.
Spiritul viu al lui Strindberg, mereu în căutarea unei reconcilieri cu duritatea enigmatică a existentei, a traversat mereu, ca în viziunile lui Dante si Swedenborg, infernul si purgatoriul vietii, ajungînd uneori să se odihnească în oaze de lumină, datorită capacitătii sale de a trăi simultan în mai multe euri, împlinindu-le pe toate.
Paginile alese pentru cititorii revistei noastre fac parte din volumele Inferno si Legende, cărti zguduitoare ale straniului geniu scandinav. (G.M.)
Hotelul Orfila arată ca o mînăstire si este o pensiune pentru studentii cercului catolic. Supravegherea e făcută de un abbe gentil si plăcut în felul lui. Aici domnesc tăcerea si bunele moravuri. În plus, un lucru care mă reconfortează în mod special: femeile nu sînt admise.
Casa este veche; camerele mici, culoarele sumbre si scările de lemn serpuiesc ca într-un labirint. e o atmosferă de misticism care adie aici, si care m-a atras de multă vreme. Camera mea dă înspre o strădută înfundată, astfel încît, din