Soarta unui jurnal

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956, Nicolae Balotă - pe atunci în vârstă de treizeci si unu de ani - este arestat în trenul care îl duce de la Cluj la Bucuresti. Evaluând rapid situatia, arestatul ia cu el numai valiza si paltonul si lasă în plasa de bagaje servieta în care se află jurnalul său intim, plin de diatribe la adresa comunismului. Acest jurnal - un caiet voluminos, legat în pânză albastră - reintră în posesia autorului după multe peripetii, în 1964, când Nicolae Balotă termină de ispăsit sapte ani de temnită si doi ani de domiciliu fortat.

Alte momente de suspense se creează în anii ^80, când stăpânul "caietului albastru" se expatriază. După 1989, revenind în tară, el nu mai speră să-si regăsească jurnalul. Si totusi îl regăseste. Entuziasmat, îl reciteste atent si îl adnotează, povestind ce s-a mai întâmplat între timp cu personajele evocate si explicând cum a evoluat el însusi. Rezultă o originală operă memorialistică si eseistică, de aproximativ 800 de pagini.

Autoportret

arcimboldesc

Paginile de jurnal propriu-zis se referă la perioada 29 octombrie 1954-1 ianuarie 1956. Persecutat din cauza convingerilor sale politice (în 1949, la scurtă vreme după absolvirea Facultătii de Litere si Filosofie a Universitătii din Cluj, fusese chiar arestat, pentru o jumătate de an), Nicolae Balotă se află într-un fel de refugiu la Bucuresti si îsi câstigă existenta ca mic functionar la Centrul de Documentare al Ministerului Sănătătii. Dar adevărata sa viată nu este aceea pe care i-o cunosc colegii de serviciu. Tânărul devine el însusi abia după orele de program, când studiază cărti si reviste - greu accesibile - la Biblioteca Relatiilor cu Străinătatea sau si mai târziu, noaptea, când, într-o modestă cameră luată cu chirie, conspectează texte ale unor ilustri filosofi, teologi, istorici si scriitori, conc