Cînd am aflat despre proiectul cu piesa Îngeri în America de Tony Kushner, proiect ce urma să devină spectacol pe scena Teatrului Nottara, m-am bucurat în primul rînd pentru că s-au obtinut drepturile de autor si în al doilea rînd pentru că un text pe tema homosexualitătii, care a făcut mare vîlvă în America, va avea sansa unei alte puneri în scenă, de anvergură, comparabilă cu cea de peste ocean. Tony Kushner nu este doar un dramaturg lansat pe orbită după ^90, cu toate fluturările de steaguri si entuziasmele de rigoare, cu numeroase premii prestigioase (printre care si Pulitzer Prize for Drama, în 1993) pentru piesa Îngeri în America - Partea întîi: Sfîrsit de mileniu, jucată pe Broadway, pe scenele din Paris, Avignon, Stockholm, Sidney s.a.m.d. Am ajuns în America si am fost prinsă de suflul exploziei create de acest spectacol. Toată lumea nu vorbea decît despre Tony Kushner, în toate librăriile găseai reeditări ale tirajelor cu volumul Îngeri în America, se citeau comentarii, se cereau impresii, chiar si europenilor. Era ceva aiuritor pentru mine, care oricum aveam mari dificultăti în a mă acomoda cu ritmurile tării tuturor posibilitătilor si cu stările ei de extaz emfatic. Pe lîngă acestea, am avut ocazia să asist la o conferintă despre scriitura dramatică, tinută de Tony Kushner într-o sală impozantă, plină ochi, a Universitătii din Chicago. Un orator sclipitor care făcea din discursul său stiintific un spectacol, pe care si-l îngăduia să-l si urmărească printre buclele negre căzute peste lentilele ochelarilor. Luată de valul ovatiilor, i-am făcut si eu o poză vorbitorului, cu gîndul că o să ajungă si mai mare, iar fotografia va fi la mare pret. La întoarcerea în tară, am povestit prietenilor despre succesul unui dramaturg si al unui spectacol în America. Am fost mult timp coplesită de imagini si de stiinta cu care este scos si propulsat pe