Adeziunea scriitorilor la estetica secesionistă se manifestă limpede prin atentia acordată de ei calitătii decorative a obiectului, nu o dată invocată expres sau pusă în valoare prin mijloace specifice. Spectacolul naturii este asimilat unui spectacol scenic, adîncimea se aplatizează si devine decor: "Trezite din prăpăstii de plînsetele lor,/ cresc negurile sure, alunecînd tăcute,/ Ies după stînci în pripă si pier ca un decor/ Retras de mîna unei fiinte nevăzute..." (St. O. Iosif, Tălăngi); "Nici un pic de vînt nu bătea si toate cele aveau o încremenire stranie de decor zugrăvit, care de la o vreme te făcea să clipesti din ochi fără să vrei, ca să te asiguri de realitatea lui" (D. Anghel, Din tainele lunii).

Decorul secesionist, asa cum am mai spus, este construit prin excelentă din efecte ale liniei. Nu ne va surprinde deci prezenta foarte activă a unor termeni ca dungă sau dîră: "Departe, peste lac, într-o ceată violetă, o dungă de frunze ruginite" (T. Arghezi, Senar...); "Prin noaptea ulitelor strîmte alergau ochi mîniosi de facle, lăsînd dungi si scîntei rosii în urmă" (M. Sadoveanu, Soimii). Zborul unei porumbite, la St. Petică, este perceput în aceeasi manieră: "În umbră trupu-i pare o dungă luminată/ Ce urcă vecinic albă, frumoasă solitară,/ Sub cerul cel de vară, seninul cer de vară" (Solii păcii). La D. Anghel - regina albinelor: "Din urdinis zburînd ea scrie-o dungă,/ Un fulger de beteală în senin" (Alesul); drumul unei sepii în suita triumfală a Semiramidei îsi înseamnă "splendoarea c-o dungă de cerneală" (Visul sepiei); sarpele e "ca o dungă de întuneric ori ca o undă de lumină" (Din paradoxele unui muribund); corăbiile trec "însemnîndu-si dunga lor de fum pe cer" (Aducerile-aminte...); "dunga pămîntului negru sestet scrisă de cutitul unui plug de curînd pus în brazdă" (Pămîntul). La St.O. Iosif, "Departe doar un stol/ De corbi,