Paul Eugen Banciu a scris romanul arivistului în epoca post-decembristă. Este intitulat Remora (Jucătorul), Editura "Augusta", Timisoara, 1998, si are drept eroi o "doamnă" din lumea bună interbelică, care a reusit să scape de represiunea comunistă si a ajuns, după Revolutie, miliardară, în postura de a controla existentele celor din jur, un venerabil colonel de militie, acum pensionar (dar si "patron"), cu relatii - încă - "sus", soferi existentialisti (sic!), care visează să pună capăt unei vieti de relativă sclavie, servitori devotati trup si suflet stăpânei, un medic înclinat spre metafizică, traversând crize mistice (să se datoreze asta faptului că e însurat cu o profesoară de geografie ale cărei apucături nu se pot numi chiar ortodoxe?), o coafeză tânără si frumoasă care se mărită - pentru bani - cu simpaticul colonel amintit mai devreme et altii.
Oscilând între romanul de idei dostoievskian (aducând întrucâtva si cu romanele lui Camil Petrescu sau cu Huliganii lui Mircea Eliade) si realismul de factură balzaciană, cartea lui Paul Eugen Banciu se frânge tocmai la nivelul personajelor, al căror discurs pare, în multe rânduri, inadecvat conditiei lor si situatiei în care sunt puse. Astfel soferul din Matache declară existentialist "cred că am intrat pe toboganul vietii, când anii sunt zile, zilele ceasuri, iar ceasurile secunde", iar în altă parte, "Nu poti muri decât ca om liber, chiar dacă libertatea aia o trăiesti o singură clipă. La sfârsit!", în timp ce colonelul pensionat Scafa (care ni se dezvăluie a fi fost si "putin" tortionar) aduce ca argument, într-o discutie, pilde biblice ("Judecă-l acum pe Moise care i-a dus patruzeci de ani pe evrei prin desert să ajungă la portile Tării Făgăduintei, ca urmasii urmasilor, cei ce credeau în Dumnezeul lui, să fie pusi, la urmă/,/să o cucerească prin sângele lor").
Sigur, toate acest
