Bineînteles că nu voi pierde prilejul, pentru că altul s-ar putea să nu mi se mai ofere curând, de a risca, linistită, si pentru tine formula magică Bătrâne, esti un mare poet! Unii vor taxa gestul meu ca exagerat, sentimental. Ci este în realitate o dodie a celor care fără să se îndrăgostească, tin unii la altii frăteste o viată întreagă. Nu si-o declară aproape niciodată, pentru că nu este nevoie. Tin unii la altii dintr-un instinct al speciilor rare, pe cale de disparitie. Tin unii la altii cu calmul, cu dreptul si cu bucuria celor care se admiră nu pentru calitătile lor la vedere, ci pentru că Dumnezeu le-a sădit lor în fiintă, pe lângă setea de a fi cuminti, puterea de a se recunoaste, fără gres, rude, copii ciudati purtători de aură si care se miscă în orice context si la orice vârstă cu o blândete/tandrete suspectă, cu un aer de străinătate/stranietate, cu un orgoliu insuportabil. Si trebuie să mai las un semn, si acesta patetic declarativ în aparentă, marcând ca si fiarele cu sfintenia lor dirijată de un instinct fără gres si fără rest, nu numai locul (tărmul spui tu), cel fără de dor de desprindere, civremea trecând lent-imaterială prin fiintele noastre concrete, disponibile, capabile, iată, de a-i îndura pecetea abstractă, scriind. La 60 de ani ai tăi, te sărbătoresc recitindu-ti poemele, cu un sentiment firesc de proprietate parcă, poate pentru că la facerea multora am asistat efectiv. Te sărbătoresc de aceea cu un orgoliu nemăsurat, recitindu-ti poemele scrise si publicate aici, înainte de a te exila. Amintindu-mi cu o limpezime care mă sperie, contextul în care ele au fost scrise, rumoarea locului, figurile ca populare acel loc, discutiile si lumina tare ce venea parcă din toate părtile. Si apoi linistea cu fosnete de hârtie ce se instala acolo, atunci, în trecutul care nu mai poate fi de nimeni modificat. Eram foarte tineri, poeti de limbă maternă