Bacovia în patru secvente

În CONVORBIRI LITERARE nr. l, decanul de vîrstă al scriitorilor români, Pan M. Vizirescu, scrie despre Bacovia, asa cum l-a cunoscut în deceniul al treilea. Întîi, din volumul Plumb si din paginile unor reviste întîmplătoare, grupul de tineri literatori, încă studenti, din care făceau parte si fratii Vizirescu, si-a dat seama că se află în fata unor poezii "cu totul aparte fată de succesele poetice ale vremii". Despre omul care semna G. Bacovia, informatiile erau vagi: "Aproape nici nu se stia dacă mai e sau nu pe lume. În tot cazul, dacă apărea uneori în auzul nostru, se vorbea de un poet provincial căzut în uitarea afundă a Bacăului, cu năluca rătăcitoare pe uliti inaccesibile, dacă nu chiar prin cimitirul tîrgului". Apoi, în anii 1929-'30, a avut ocazia să-l vadă personal, de patru ori. Evocarea acestor întîlniri conturează din patru secvente un portret impresionant al poetului, pe atunci în vîrstă de 48-49 de ani - un personaj abstras, taciturn si retractil, foarte asemănător celui pe care-l va întîlni Eugen Jebeleanu cu aproape un sfert de secol mai tîrziu si despre care va scrie o pagină memorabilă în jurnalul său (relatarea vizitei lui Eugen Jebeleanu si a sotiei sale acasă la Bacovia, încredintată în anii ^80 revistei noastre, a fost scoasă din pagină de cenzură si s-a putut publica abia la începutul lui 1990. Întrebăm din nou, fiindcă a venit vorba, de ce nu se poate edita măcar o selectie din Jurnalul lui Jebeleanu?). v Pan M. Vizirescu l-a întîlnit întîia oară pe Bacovia prin mijlocirea unui ofiter-poet cu un stagiu de cîtiva ani la Bacău, Gh. St. Cazacu. Acesta initiase în vara lui 1929 editarea - sub directia lui Bacovia (stabilit din 1928 în Bucuresti) - unei reviste, "Orizonturi noi". De fapt, Bacovia aducea doar prestigiul numelui, de revistă ocupîndu-se efectiv Cazacu si mai multi tineri scriitori, între care Radu