Un fel de prolog la întîlnirea cu Bulgakov a fost drumul cu autobuzul Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti spre premiera dumnealor cu Inimă de cîine, după nuvela autorului mai sus mentionat. Întrucît autobuzul nu avea un sistem de încălzire, simpaticul nostru sofer, inventiv si descurcăret ca tot românul lovit de greu, constient că totusi el transportă oameni, a fabricat un fel de resou proletar, alimentat de o butelie proprie de gaz. Cu toată bunăvointa omenosului sofer, căldura rămînea destul de aproape de sursă. Pasagerii ce depăseau zona favorizată s-au putut cufunda într-o amorteală bizară, potrivită însă cu lumea lui Bulgakov, un răzvrătit visător, un scriitor disident ce a crezut fără ezitare în libertatea cuvîntului, dar si într-o promisă întîlnire cu stalin, pe care o va astepta pînă la sfîrsitul vietii. Frigul si culorile aproape abisale ale amurgului, la dus, precum si bezna întoarcerii, pe care o pipăiam jucîndu-ne cu hazardul, mi l-au pus în brate pe Bulgakov, scotîndu-l din memoria afectivă cu toate învelisurile: proză scurtă, roman, piese, fragmente de jurnal, scrisori protestatare, comentarii, montările Cătălinei Buzoianu după Maestrul si Margareta, la Teatrul Mic, si Fuga, la Teatrul de Comedie, Cabala bigotilor a lui Alexandru Tocilescu de la Bulandra, spectacole de referintă. Bulgakov a murit în 1940 cînd comunismul abia înflorea în tările ce vor intra sub talpa lui stalin. Cu aproape douăzeci de ani înainte, scriitorul prevedea dezastrul Marii Revolutii si efectele ei monstruoase, plecînd evident de la oamenii-creatori de sistem. Fiinte din ce în ce mai diabolice apar ca scoase de pe bandă. Vor naste si vor popula un cosmar de care societatea nu poate scăpa nici astăzi.

În fond, nuvela lui Mihail Bulgakov din 1925, Inimă de cîine, este o mică radiografie, premonitorie, a ororii. aici însă eroarea nu scapă total de sub con