Constantin Andrei O zi insorita in Tesatura. Mare lucru! In Tesatura zilele nu prea sint insorite. Ma inghesui printre citeva sacose si vreo doua sunci. Reusesc sa cobor. Dau din nou peste acelasi asfalt spart. Nu prea poate sa ma puna pe ginduri. Despre asfaltul spart nu am prea multe de gindint. Despre el gindesc altii. Si gindesc, saracii... Doamne ce club de metafizica s-ar putea face la Primarie. Ma inghesuie vreo doi de pe la spate si reusesc sa ajung intr-o zona mai putin aglomerata. Halal! Halal zona!

Care-ti este, mai baiete, baiul,

Cind trotuarul te zgiltiie mai rau

Decit tramvaiul ?!

La citiva centimetri de mine stau ingramadite vreo sapte-opt vrabii ce ciugulesc dintr-o bucatica de piine cit o vrabie. Le numar din ochi, atit cit am timp sa-mi pipai pachetul de tigari.

Din urma mea, un om cu doua piciare si cu nasul intre ochi se dovedeste a fi extrem de grabit. Da cu fata, mai da putin cu spatele, se balanseaza citeva fractiuni de secunda si apoi trece. In momentul in care vrea sa treaca se poticneste si ramine cu un picior in aer.

Il misca indecis. Piciorul sau avea sa se opreasca peste piinea cit o vrabie, dintre vrabii. Nu s-a intimplat asa. Omul s-a impiedicat in propria convingere si s-a intins pe trotuar ca un malai. Vrabiile au topait putin mai la dreapta si putin mai la stinga, apoi au revenit la mincare. Doamne, aceasta comuniune ma inspaiminta! Natura pare a fi un zeu cu dispensa de la Dumnezeu.

Pe vremea lui Ceausescu, Ana Blandiana mingiia frumos, intr-o superba tableta, vrabiile din Bucuresti ce nu se mai puteau aseza nicaieri si zburau in stoluri imense rotindu-se de aiurea.

P.S. Trec strada si, pe o craca de tuia, o vrabie barbatus statea infoiata. Ma apropii,ma apropii... Cind ajung la mai putin de o jumatate de metru vrabia se desfoaie, asa cum face de ob