Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-are Dudu Ionescu cu Armata?

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 15 februarie 1999 ·

Ce a socat cel mai mult la declaratia lui Dudu Ionescu referitoare la amnistierea faptelor comise de militari in timpul evenimentelor din '89 a fost legatura directa cu cele intimplate la Costesti. "Si atunci, si acum, fortele de ordine au respectat legea. Cu o singura diferenta: regimul politic de acum este unul legitim, provenit din alegeri libere", a pus proaspatul ministru de interne. De unde si concluzia la care au ajuns cei mai multi comentatori ca, dupa ultima mineriada, Puterea doreste sa fie sigura ca Armata va fi de partea sa in caz de alte tulburari. Desigur, aceasta pare a fi explicatia cea mai plauzibila. Numai ca reactiile care au urmat nu prea o sprijina. Astfel, s-a aflat ca initiativa i-a luat prin surprindere chiar si pe liderii taranisti, Ion Diaconescu tinind chiar sa precizeze ca Dudu Ionescu nu s-a consultat deloc inainte cu liderii PNTCD, iar Vasile Lupu s-a pronuntat hotarit impotriva ei. Nici macar dupa sedinta de ieri a BCCC nu a putut fi stabilita o atitudine unitara a partidului vizavi de aceasta problema, ceea ce demonstreaza ca problema nu este atit de simpla. Nici nu are cum sa fie, de vreme ce victoria in alegerile din 1996 s-a bazat si pe angajamentul solemn ca toate misterele care planeaza asupra evenimentelor din 1989 vor fi elucidate. Din acest punct de vedere, initiativa lui Dudu Ionescu, oricite justificari ar avea, reprezinta un hotarit pas inapoi. Revolutionarii din Timisoara deja au inaintat un protest presedintelui Constantinescu, cerindu-i sa-si precizeze cit mai repede pozitia fata de aceasta initiativa. Mai mult ca sigur, toate asociatiile participantilor la evenimentele din decembrie vor proceda intr-un mod asemanator. Situatia pare sa evolueze exact ca in aprilie 1998, cind fostul secretar de stat de la MApN, acelasi Dudu Ionescu, facuse la Cluj o declaratie asemanatoare. Numai ca, daca atunci ministrul Babiuc si-a pus r

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 7 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 11 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 11 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 11 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Vremea

București
acum

joi

1°/14°
vin.

-0°/11°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

-0°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

0°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°