Cinefilii cunosc importanta a două festivaluri europene de traditie: cel de la Valladolid (ajuns, în octombrie, la a 43-a editie) si cel de la Salonic (ajuns, în noiembrie, la editia a 39-a). Iată, pentru cititorii României literare, cîteva rînduri extrase dintr-un "jurnal de festivalist".
PRINTRE atributele care sunt conferite libertătii "spiritului latin", este si acela al lipsei de punctualitate. La "Semana Internacional de Cine de Valladolid" poti însă potrivi ceasurile elvetiene după exactitatea cu care ti se închide usa cinematografului în nas: odată începută proiectia, nimic nu-i mai convinge pe spanioli să deranjeze vizionarea.
Publicul spaniol a umplut sala de la "Caja Espana" si la selectiile de "practicas" ale Academiei de Teatru si Film din Bucuresti (cum figura în program), devenită acum U.A.T.C., fapt mentionat de "Seminci", revista festivalului, în introducerea interviului cu rectorul Florin Mihăilescu, care a stiut să pună degetul pe rană pentru a explica situatia scolii noastre de film:"Problema e că studentii fac mai multe filme în timpul anilor de formare decît după aceea"!
Florin Mihăilescu a fost la Valladolid si membru al juriului oficial, juriu care a hotărît ca Spicul de Aur să îi revină lui Ken Loach pentru My name is Joe. Ken Loach merita un premiu mai ales pentru că a evoluat: cu Joe, somer (cum altfel la Loach?), fost alcoolic, el reuseste un personaj viu, cu umor, diferit de obisnuitele sale victime ale sistemului. Valladolid-ul a omagiat-o pe Liv Ulmann, plină de inteligentă, modestie si naturalete, ca actrită si regizoare, printr-o retrospectivă ce-i urmărea evolutia de la interpreta semănînd cu Bibi Anderson pînă la creatoarea ce s-a desprins de mitul Bergman.
Dintre filmele spaniole nu au lipsit ultimul Almodovar (prezent si pe ecranele noastre) ultimul Saura (Tango), ultim
